Chakrele si dezechilibrul lor

Chakrele

În traditia hindusa sau în cea Budistă, se identifică în structura omului un număr de 7 asemenea chakre, care în sanscrită înseamnă roţi care se învârtesc. Adevărul e că oricum le-ai denumi: plexuri, vortexuri, lotusuri, ele sunt prezente în câmpurile corpurilor subtile ale corpului uman şi sunt ca nişte pâlnii care absorb şi ejectează energie subtilă. Dacă ne referim doar la cele 7 chakre principale, ele sunt de obicei legate, ca în cazul fiecărei structuri din oricare corp ce formează fiinţa multidimensională umană, de aspecte specializate şi au legăture cu anumite manifestări, fiind parte integrantă din sistemul energetic uman. La fel cum dacă unui copac i se taie rădăcinile, acesta se usucă, la fel şi în cazul chakrelor, în cazul unor funcţionări perturbate pot apărea tot felul de afecţiuni, probleme sau schimbări în comportamentul sau linia destinului omului respectiv.

nu putem vorbi doar de cele 7 chakre principale, pentru că, folosind percepţiile extrasenzoriale, acestea sunt în număr mult mai mare şi prezintă caracteristici diferite chiar şi în funcţie de vârsta celor observaţi. Se pot identifica de asemenea şi diferenţe structurale putând cataloga aceste prezenţe în câmpurile subtile ca plexuri şi subplexuri, sau să vorbim de un singur plex acolo unde de fapt trei plexuri se unesc într-unul singur la suprafaţă, fiind foarte greu pentru un observator neinstruit să sesizeze diferenţele. pentru un bio-energo-terapeut însă, cunoaşterea celor 7 chakre principale, ale principiilor de funcţionare şi afecţiunilor cu care sunt asimilate poate fi un real ajutor în munca pe care o întreprinde. Însă, la fel de important de menţionat, este faptul că în paralel cu munca la nivel energetic e nevoie de puţină conştientizare la nivelul pacientului în legătură cu problema abordată, pentru că de cele mai multe ori unele comportamente sau lecţii neasimilate conduc în scurt timp la reapariţia problemei rezolvate într-o intervenţie pe sistemul de chakre.

dacă ai putea privi energia circulând prin aceste mini-găuri negre ai putea să vezi fuioare formate din firişoare microscopice de lumină unduitoare care de obicei intră pe o parte purtând cu ele energie proaspătă, nouă, hrănitoare şi exhaustând pe partea cealaltă acelaşi tip de fuioare, dar cumva mai puţin dense, lipsite de substanţă. Asta ne conduce către o altă caracteristică important de menţionat şi anume faptul că plexurile au de obicei un punct de concentrare (în cazul celor 7, aflat aproximativ la nivelul coloanei vertebrale) şi două pâlnii care se deschid către exterior, ca două conuri unite în vârf, dar există şi plexuri care nu prezintă decât un singur con.

Mai există câteva aspecte ce trebuie menţionate pentru a completa imaginea chakrelor în sistemul energetic uman. Este vorba despre cele trei nadisuri, în fapt, în tradiţia vedică curgerea celor două arhe-tipuri de energie Yin şi Yang pe cele două canale de energie Ida – asociat energiei feminine, Lunei, fluviului Gange – şi Pingala – asociat energiei masculine, soarele, fluviul Yamula şi canalul central Shushuma – asociat echilbrului. În interiorul acestui cel de-al treile canal există curgerea lui Brahma, esenţa radiaţiei spiritului, legătura neoprită cu divinitatea. Acest triplu circuit (doar o altă oglindă a trinităţii creatoare) circulă evident, trei tipuri de energie, pe fiecare din cele trei nadisuri. Astfel pe canalul Pingala circulă prana (principiul activ al energiei şi este legată de partea stângă a creierului, de raţional şi de partea dreaptă a corpului), pe canalul Ida circulă apana (principiul pasiv al energiei şi este legată de partea dreaptă a creierului, creativă şi partea stângă a corpului) iar pe canalul Shushuma circulă kundalini, care este energia Eu-lui divin şi care odată declanşată (are ca sediul chakra 1, unde stă încolăcit ca un şarpe, de unde şi numele asociat) aceasta produce trensformări puternice în omul care le experimentează. E foarte bine să ştim că toate sunt procese naturale, ele se întâmplă datorită evoluţiei sprirituale personale sau lucrând asupra acestor energii trebuie să lucrăm şi la evoluţia aspirituală, pentru că altfel, ele devin nişte tehnici, nişte instrumente pur şi simplu şi atunci adevărata lor valoare scapă celui care le simte şi le face să curgă natural. E vorba de echilibru în toate aspectele, nu trebuie să fii guru ca să te poţi analiza o secundă şi să vezi dacă ai capitole la care trebuie să mai lucrezi sau nu. Orice abordare a acestor aspecte trebuie făcută cu cumpătare şi armonizând întotdeauna, sunt paşi pe care trebuie să îi faci, nu poţi planta azi sămânţă şi mâine să culegi fructul. Se poate, dar atunci când startul şi baza sunt solide.

 

Important de menţionat sunt şi chakrele din palme (nu intrăm în detalii privind plexurile principale şi secundare sau nadisurile care le deserverc, dar ceea ce e de menţionat şi trebuie reţinut este faptul că practic această “încrengătură” de nadisuri, canale, plexuri, subplexuri şi alte filamente şi bio-luminiscenţe, plus prezenţa propriu zisă a câmpului bio-magnetic crează ceea ce extrasenzorial sau prin intermediul fotografiei kirilian ca şi câmpuri aurice) care sunt foarte puternice, de aceea se şi folosesc atât de mult în vindecări, sau chakrele din tălpi (foarte importante sunt cele trei din talpă şi cele aflate pe fiecare buric de deget) care fac transferul cu pământul, prin care se face aşa numita împământare, sau legătura cu steaua pământului, sursa de energie telurică (parte a conceptului sistemului corporal cu 9 chakre, unde la cele 7 standard adăugăm această a 8a chakra ce se află la aproximativ 30 cm în jos în pământ, sub tălpi şi cea de-a 9a chakra, steaua soarelui, care se află la aproximativ 15-20 cm deasupra capului, deasupra ultimei chakre sahasrara, sursa de energie cosmică – solară. Dacă trasăm geometria sacră a corpului uman, pe cercul lui Leonardo daVinci, cele două plexuri ar fi situate pe verticala umană, la cele două extremităţi ale acesteia, tangente acestui cerc, floarea vieţii.

Pe această verticală o să pornim şi noi, într-o scurtă călătorie care păractic marchează pe spirala evolutivă puncte cheie din orice punct de vedere pentru OM şi drumul lui către starea de creator conştient, cu grijă pentru tot ceea ce există, cu înţelepciune pentru ghidare, cu iubire pentru ceilalţi, cu fericire participând în orice ipostază la frumuseţea vieţii.

Prima chakră, poarta roşie, Muladhara, este situată la baza coloanei vertebrale, între anus şi organele genitale şi are o singură pâlnie îndreptată în jos. Aceasta chakră reprezintă legătura cu Pământul, cu energia feminină (Yin) şi guvernează membrele inferioare, rinichii, partea inferioară a coloanei vertebrale (la nivelul osului sacral şi coccisului), gleznele, tălpile, anususul, genunchii, intestinul gros, sistemul osos, coapsele şi fesele, iar la nivel de glande gonadele şi măduva glandelor suprarenale. Fiziologic guvernează sexualitatea, mental stabilitatea, emoţional senzualitatea şi spiritual un simţ al securităţii. Inhibitorul chakrei este TEAMA iar verbul asociat este A AVEA. Blocajele asociate acestui nivel sunt deconectarea de la natură şi pământ, probleme cu greutatea, financiare, de sănătate, tulburări de miros, depresie, teamă de viitor, oboseală cronică.

Pentru deschidere sau echilibrare se pot folosi următoarele metode: dans, mişcare, mers desculţ prin iarbă (exerciţii de tip mers tibetan), reconectarea la natură, grădinărit, jocul cu copiii, masaj relaxant la picioare, haine de culoare roşie.

A doua chakră, poarta portocalie, Swadhisthana, este situată la aproximativ 2 cm. sub buric, la jumătatea distanţei dintre ombilic şi baza coloanei vertebrale şi are deschidere dublă (în faţa şi în spatele corpului). Aceasta chakră reprezintă “sălaşul sufletului” (pentru că este primul sediu al emoţiilor) şi guvernează ovarele sau testicolele, organele sexuale, partea de jos a abdomenului, şoldurile, muşchii pe care îi folosim să reţinem urina, pancreasul, pelvisul şi pielea, iar la nivel de glande cele sexuale şi suprarenale. Fiziologic guvernează reproducerea, fertilitatea şi energia sexuală , mental creativitatea, emoţional bucuria şi spiritual entuziasmul. Inhibitorul chakrei este VINOVĂŢIA ŞI IZOLAREA . Blocajele asociate acestui nivel sunt lipsa de motivaţie, senzaţia că nu eşti iubit, sentimentul neacceptării de către cei din jur, confuzie în plan emoţional, lipsa creativităţii, apariţia unor relaţii disfuncţionale repetitive, lipsa de energie cronică, sentimentul vinovăţiei, nehotărâre, boli asociate blocajului: sciatica, probleme de urinare, constipaţie, crampe musculare, tensiune musculară, alergii, depresie nervoasă, probleme cu ovarele şi intestinele.

Pentru deschidere sau echilibrare se pot folosi următoarele metode: practica Qi-gong, haine orange, statul la soare, învăţând să te iubeşti şi să te respecţi acordându-ţi timp şi dreptul de a savura micile plăceri ale vieţii, un duş lung sau o plimbare pe faleza mării sau pe marginea unui lac, bea multe lichide, desfăşurarea de activităţi creatoare, vindecarea relaţiilor între masculin şi feminin, exerciţii fizice precum rotirile din şolduri sau legănatul de pe vârfuri pe călcâie, dansul creativ în care îţi laşi corpul să se mişte cum vrea el.

A treia chakră, poarta galbenă, Manipura, este situată între ombilic şi osul pieptului (aici e vorba de o triadă de chakre ce se unesc către corpul în care se deschid complet, şi anume în câmpul corpului mental) şi are deschidere dublă (în faţa şi în spatele corpului). Aceasta chakră reprezintă “oraşul giuvaerelor” (sau chakra puterii – fiind centrul minţii obiective, materiale, dar care este totuşi şi sub influenţa emoţionalului) şi guvernează stomacul, splina, ficatul, sistemul nervos şi rinichii, iar la nivel de glande cele endocrine (hipofiza sau glanda pituitară, tiroida, suprarenale, pancreasul endocrin şi epifiza sau glanda pineală). Fiziologic guvernează digestia, mental puterea personală, emoţional expansivitatea şi spiritual tot ceea ce înseamnă creştere şi dezvoltare. Inhibitorul chakrei este RUŞINEA . Blocajele asociate acestui nivel sunt tendinţa de a fi “pleasure people” (adică de a le face pe plac tuturor sau persoanelor pe care le consideră importante, neglinjându-se în mod exagerat pe sine), frica asumării responsabilităţilor şi a propriei puteri, frica de autoritate, dependenţa de ceilalţi, autocritica şi autojudecata, îndoiala, sentimentul de vinovăţie, sindromul “omului invizibil”, boli asociate blocajului: constipaţie sau diaree, hernie, sterilitate, urinare grea sau dureroasă, circulaţie proastă sau dureri la picioare, ulcer, diabet, hipoglicemie, probleme cu ficatul, cu splina, cu pancreasul, artrita, anorexia, dificultăţi respiratorii, dezechilibre în alimentaţie.

Pentru deschidere sau echilibrare se pot folosi următoarele metode: haine galbene, exerciţii de respiraţie (conştientă), eliberarea prin strigăt atunci când e posibil, aprinderea unui foc de tabără, fă ceva diferit, ieşi din rutină, fă o listă cu oameni puternici pe care îi admiri şi vezi în ce fel sunt aceştia puternici fără să abuzeze de cei din jurul lor sau prin afirmaţii zilnice pozitive.

A patra chakră, poarta galbenă, Anahata, este situată în centrul pieptului şi are deschidere dublă (în faţa şi în spatele corpului). Aceasta chakră reprezintă “chakra inimii” (şi este direct legată cu chakra 7, chakra corană) şi guvernează măinile, pieptul, inima şi plămânii, iar la nivel de glande timusul (este singura glandă care este foarte mare atunci când suntem copii şi se micşorează pe măsură ce ne maturizăm, fiind glanda care reglează imunitatea sistemului imunitar). Fiziologic guvernează circulatia, mental pasiunea, emoţional dragostea neconditionata pentru sine si celelalte fiinte şi spiritual devotamentul. Inhibitorul chakrei este PREJUDECATA. Blocajele asociate acestui nivel sunt lipsa acceptării şi iubirii de sine, disperare, gelozie, ură, frică, furie, boli asociate blocajului: astm, ameţeli, dureri de cap, dificultăţi în respiraţie, probleme de vedere, dureri în zona pieptului, bronşită, indigestie, gastrită, dureri de inimă, infarct, hipertensiune, angină, epilepsie, boli autoimune (poliartrita reumatoidă sau diabetul juvenil), stări de tristeţe, supărare, mâhnire.

Pentru deschidere sau echilibrare se pot folosi următoarele metode: haine de culoare verde, masajul sau mângâierea de orice fel (eficacitate sporită la rotirea palmei pe piept), plânge ori de câte ori îţi vine, începe un proces treptat de iertare şi eliberare de rănile sufleteşti.

A cincea chakră, poarta albastră, Vishuddha, este situată în dreptul laringelui şi are deschidere dublă (în faţa şi în spatele corpului). Aceasta chakră reprezintă “centrul comunicării” (visuddha în sanscrită înseamnă a purifica) şi guvernează aparatul vocal şi bronhiile, plămânii, canalul alimentar, gâtul, laringele, gura, limba, figura şi braţele, iar la nivel de glande tiroida. Fiziologic guvernează comunicarea, mental gândirea fluentă, emoţional independenţa şi spiritual simţul securităţii. Inhibitorul chakrei este LIPSA DE EXPRIMARE A OPINIILOR ŞI SENTIMENTELOR. Blocajele asociate acestui nivel sunt tendinţa exagerată de a judeca şi critica cu voce tare, dificultăţi în comunicare, pălăvrăgeala, bârfa, îndărătnicia, defăimarea, boli asociate blocajului: probleme cu gâtul, dureri de dinţi, voce nenaturală, probleme de tiroidă, laringita.

Pentru deschidere sau echilibrare se pot folosi următoarele metode: haine de culoare albastră, exprimarea trăirilor reprimate, verbal sau în scris, dar cu calm şi naturaleţe, vorbeşte cu iubire şi blândeţe şi lasă-ţi vocea să traducă vibraţia inimii în cuvinte, cântă, foloseşte-ţi darul cuvântului  cu naturaleţe şi echilibru, exersează arta cuvântului rostit.

A şasea chakră, poarta indigo, Ajna, este situată în mijlocul frunţii pe axa dintre sprâncene şi are deschidere dublă (în faţa şi în spatele corpului). Aceasta chakră reprezintă “centrul comandei” (visuddha în sanscrită înseamnă a purifica) şi guvernează creierul mic (controlul muşchilor voluntari), ochii, urechile, nasul, sistemul nervos, capul, creierul, oasele feţei, iar la nivel de glande apifiza (glanda pineală) şi tiroida. Fiziologic guvernează accesarea intuiţiei, mental conştiinţa vizuală, emoţional claritate la nivel intuitiv şi spiritual simţurile extrasenzoriale. Inhibitorul chakrei este FRICA. Blocajele asociate acestui nivel sunt frica de a cunoaşte adevărul, confuzia şi lipsa de înţelegere asupra vieţii per ansamblu, lipsa de conştientizare a puterii personale, panică, depresie, probleme de învăţare, boli asociate blocajului: migrene, insomnii, nevralgii, hipertensiune, lumbago, sciatica, imunitate scăzută, sinuzită acută, chiar tumori pe creier, atacuri cerebrale, orbire, surzire.

Pentru deschidere sau echilibrare se pot folosi următoarele metode: ieşi afară şi priveşte în sus, spre stele, cer, planete, intră în contact cu natura şi lasă-te ghidat de aceasta către adevărata ta anatură, dar cea mai bună metodă este MEDITAŢIA.

A şaptea chakră, poarta albă, strălucitoare, pulsatilă, Sahasrara, este situată în creştetul capului şi are deschidere doar în sus. Aceasta chakră reprezintă “chakra coroană” (sahasrara în sanscrită înseamnă de o mie de ori) şi guvernează cortexul cerebral, jumătatea superioară a acapului, sistemul nervos, creierul, ochiul drept, iar la nivel de glande hipoza (glanda pituitară). Fiziologic guverneazăînţelepciunea şi moartea, mental conştiinţa universală şi unitară, emoţional fiinţarea şi spirituallegătura şi eliberarea de karma. Este asociată cu noţiunea de “cordon argintiu“, care ne leagă de spiritul aflat în legătură cu dimensiunile superioare, legătura cu radiaţia spiritului. Blocajele asociate acestui nivel sunt vanitate, intelectualism, egocentrism, îngustime a minţii, ignoranţă, trufie intelectuală şi sprituală, autocontrol dezechilibrat, sensibilitate la lumină, sunete, mediu, boli asociate blocajului: boli ale sistemului muscular, osos şi al pielii sau boli cronice neasociate alimentaţiei, migrene.

Pentru deschidere sau echilibrare se foloseşte MEDITAŢIA şi deschiderea conştiinţei ceea ce se traduce în evoluţie spirituală.

Sistemul, privit ca un ansamblu întodeauna este ca un motor al deschiderilor şi un barometru al evoluţiei spirituale al fiecărui individ. Este în acelaşi timp o hartă unde se poat identifica prin procese de dublu-feed-back probleme la diverse niveluri. Este în acelaşi timp şi un exerciţiu bun pentru cei începători dar şi pentru avansaţi în procesul conştientizării de sine şi un element reper pentru stadiul atins. Este o mică parte din sistemul corporal uman, pe care oricine trebuie să o cunoască şi să îi înţeleagă funcţionarea, menirea, efectele şi beneficiile.

Sursa: Internet

Bookmark the permalink.

Comments are closed.